Apartament premium cu vedere panoramică spre parc și terasă de 20 mp
Vă propunem spre închiriere un apartament premium, cu o compartimentare modernă și funcțională, caracterizat prin spații generoase, lumină naturală din abundență și finisaje orientate către confort și eficiență.
Apartamentul dispune de un dormitor matrimonial cu baie proprie, un birou spațios, ideal pentru work-from-home, o baie separată pentru oaspeți, precum și o debara, care oferă un plus de spațiu pentru depozitare.
Zona de zi este amplă și luminoasă, fiind concepută ca un spațiu elegant de relaxare și dining, în continuarea bucătăriei open-space, pentru un ambient modern și aerisit.
Unul dintre principalele avantaje ale proprietății îl reprezintă suprafețele vitrate generoase. Dormitorul, biroul și livingul beneficiază de ferestre ample, dispuse pe întreaga lungime a apartamentului, oferind lumină naturală excelentă și o vedere directă către parc. Din toate aceste spații există acces către terasa de aproximativ 20 mp, ideală pentru relaxare sau pentru a savura cafeaua în aer liber.
Pentru un confort sporit pe tot parcursul anului, apartamentul este dotat cu sistem de ventilație centralizată cu recuperare de căldură și încălzire în pardoseală, asigurând un climat interior plăcut și eficient energetic.
În prețul chiriei sunt incluse:
1 loc de parcare, situat la nivelul -3;
1 boxă de depozitare, amplasată pe același etaj cu apartamentul.
La cerere, există posibilitatea închirierii unui al doilea loc de parcare, contra cost.
Preț chirie: 3.500 EUR/lună + TVA
O proprietate ideală pentru cei care își doresc un stil de viață premium, într-un apartament luminos, bine compartimentat și cu o priveliște deosebită către parc.